Avem nevoie de o transformare structurală a României, nu merge pe bucăți

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a participat la Școala de Vară a Organizației Femeilor Liberale și le-a cerut acestora să internalizeze un concept: este nevoie de transformarea structurală a României, nu doar reforme pe anumite segmente. Ciucă le-a cerut femeilor din PNL să meargă înapoi acasă și să răspândească acest mesaj până va fi înțeles de către toți oamenii.

”Când s-a constituit actualul Guvern m-am angajat în fața dumneavoastră, a tuturor, că cel puțin 30% dintre membri Cabinetului vor fi doamne sau domnișoare. Nu au fost 30%, ci mai mult. Era bine să fi fost 50%, dar mai trebuia încă un membru al Guvernului să fim jumătate. Nu avem decât nouă miniștri, e greu să realizăm paritatea aici.

Ca atare, eu cred foarte mult în ce înseamnă valoarea demonstrată clar prin tot ceea ce faceți în familie, în comunitate, în societate și sunt convins că și la locul de muncă, toate acestea sunt demonstrate de rezultatele pe care le-au obținut doamnele și domnișoarele când au ocupat funcții publice.

Ca atare, nu e doar o chestiune de ideologie, ci un subiect de asumare la nivelul conducerii partidului pentru a crește numărul femeilor în toate funcțiile de decizie, de conducere, leadership feminin liberal.

Din perspectiva mea, nu înseamnă doar în politică. Leadership înseamnă domeniul afacerilor, domeniul științific, domeniul educației, sănătății, culturii, sportului, înseamnă toate domeniile de activitate.

Ca atare, vă îndemn doar să continuați să aveți curaj, să continuați să aveți puterea să convingeți prin tot ce faceți. Spuneam la vremea respectivă: sunt și voi sprijini întotdeauna egalitatea de gen în același timp cu egalitatea sau plusul de valoare pe care dumneavoastră îl aduceți în partid sau oriunde vă desfășurați activitatea.

Acum cred că este normal ca după această școală de vară, după ce v-ați asumat acest motto, să vă rog ceva. Nu am zis să vă cer, vă rog. Să vă rog ca într-o perioadă scurtă de timp să veniți cu o viziune care să fie transpusă într-o strategie de promovare a leadershipului feminin. Dacă o aveți, este foarte bine. Dar aș vrea să vă rog ceva. Nu știu dacă aveți același sentiment, dar noi când vorbim de viziune, strategii ne jucăm cu acest termen și la un moment dat îl golim de conținut.

O strategie mai are ceva: instrumentele de punere în practică și dovada că se îndeplinesc obiectivele. Pentru îndeplinirea acelor obiective avem cea mai importantă resursă, pe dumneavoastră. Și pentru că este aici domnul secretar general și doamna președintă l-a prezentat ca, o să interpretez, cel fără de care nu s-ar întâmpla nimic. Cu alte cuvinte, omul cu resursele. Deci strategie, obiective, instrumente de aplicare și iată, și cu resurse. Pe acestea toate dacă reușim să le punem în funcțiune atunci, doamna președintă, vă aștept cu strategia și după ce o avem, planul de implementare al ei. Pentru că acesta este necesar ținând cont tocmai de ce am vorbit și vehiculăm de ceva timp încoace. Este vorba de anul 2024, de alegerile care urmează să pună la încercare tot ceea ce am făcut sau nu am făcut în asumările noastre politice.

M- am referit la acest aspect. Vreau foarte simplu, fără să complic deloc mesajul, să vă spun că, într-adevăr, partidul a fost în opoziție, se află la guvernare de la finele anului 2019, într-o perioadă de timp foarte dificilă care, într-adevăr, a erodat și continuă să erodeze. În tot ce avem de făcut de aici înainte e important să mergem și să fim convingători prin a le spune oamenilor ce am făcut și să recunoaștem ce nu am facut. Sunt și lucruri pe care nu am putut să le facem! Cred că oamenii vor aprecia de la noi onestitatea, sinceritatea, puterea de a recunoaște și lucrurile bune, și lucrurile mai puțin bune.

Avem nevoie să mergem înapoi la familii, prieteni, comunitatea în care ne desfășurăm activitatea, la cei pe care vrem să îi reprezentăm și să le spunem ce vrem să facem. Nu doar prin angajamente politice din care să nu înțeleagă nimic.

Transformare structurală a României

Eu cred că țara noastră are un potențial uman pe care îl apreciază uneori mai mult cei din afară decât ne apreciem noi pe noi. Avem nevoie de mai multă încredere în noi înșine și să vedem că nu am intrat într-o stare de nepăsare din care nu se mai poate ieși. Viceversa, dacă ne convingem pe noi înșine, colegii de partid, prietenii, comunitățile că putem să ne mobilizăm, că putem să stabilim împreună cu ei obiective și să facem cu adevărat modernizarea, transformarea societății românești.

Aici fac o paranteză, toată lumea când vorbește despre asta vizează domeniul economic. Nu! Vă pot spune după un an și șapte luni la guvernare că avem nevoie de o transformare structurală, profundă a societății. Nu funcționează pe bucăți, segmente. Pentru că dinamica dezvoltării este atât de mare încât abordarea trebuie să fie cât mai complexă.

Avem nevoie să ne promovăm valorile noastre. Nu le-aș zice nici liberale, nici conservatoare, de niciun fel. Valorile românești, sunt alte noastre. Pe care le știm cu toții și le-am învățat în familie, la școală, la biserică, credința pe care ne-o spun preoții la fiecare pildă. Sper să continuăm să ne gândim la ea și să o aplicăm în viața de zi cu zi.

Nu numai de acolo, dar din viața de zi cu zi să învățăm să ne asumăm să fim responsabili, să avem puterea să împărțim cu alții și greul, și binele. Să avem puterea să îi ajutăm pe alții. Vom vedea în final unde ajungem. Important e să ne angajăm să facem bine pentru noi, să fim convinși de asta, pentru familia noastră, pentru toți cei din jurul nostru.

Ca atare, anul 2024 trebuie să plece cu mesajul acesta de la noi toți, dar mai ales de la dumneavoastră, doamnele și domnișoarele PNL, pentru că sunteți mai convingătoare, răbdătoare, mai perseverente, de multe ori mai tenace decât noi, bărbații.”, scrie Nicolae Ciucă.

 

 



Sursa

gazduire web gazduire website vape reincarcabil vape tigari electronice magazin tigari electronice vape reincarcabil vape tigari electronice magazin tigari electronice