Caz șocant în Spania! Româncă acuzată că a ascuns în lada canapelei o fată de 15 ani, dispărută de cinci zile
O româncă stabilită în Spania este acuzată că a ascuns o adolescentă de 15 în lada canapelei. Fata era dată dispărută de cinci zile, iar românca nu le-a spus absolut nimic autorităților. Ba mai mult, i-ar fi cerut să se ascundă în canapea în momentul în care i-a fost percheziționată casa.
Un gest care poate părea din prietenie este o faptă penală și lipsită de compasiune pentru părinții minorei de până în 15 ani, care a fugit de acasă, inițial, la o prietenă și apoi, a doua zi, a mers la prietena sa româncă, care a adăpostit-o cu acordul mamei sale, în locuința sa, timp de mai bine de patru zile.
Românca a fost interogată de două ori și le-a spus polițiștilor că nu știe unde se află fata de 15 ani și, de asemenea, le-a spus în față părinților acesteia că nu știe de fata lor.
Polițiștii au percheziționat de două ori casa româncei. Abia la cea de-a doua percheziție polițiștii au găsit-o, în lada canapelei, pe adolescenta de 15 ani care abia mai respira.
Pentru fapta sa, românca riscă până la doi ani de închisoare și asta pentru că a convins o minoră să părăsească domiciliul.
Lăsați un comentariu