Ciocniri terestre violente în Fâșia Gaza între luptătorii Hamas și armata israeliană, ale cărei tancuri au ajuns la periferia orașului Gaza. În cea de-a 24-a zi a conflictului declanșat de atacul sângeros al mișcării islamiste palestiniene din Israel, Fâșia Gaza a fost bombardată necruțător, iar duminică statul evreu a anunțat că și-a mărit numărul de trupe și sfera operațiunilor sale în teritoriu, cu scopul „anihilării” Hamasului. Armata israeliană a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost atinse peste 600 de ținte, inclusiv depozite de arme și zeci de locuri de lansare de rachete antitanc. Cu puțin timp înainte armata israeliană a declarat că a ucis „zeci de teroriști care s-au baricadat în clădiri și tuneluri și care au încercat să-i atace” peste noapte. O clădire „în care se aflau peste 20 de teroriști Hamas” a fost lovită de forțele aeriene.
În cursul dimineții, martorii au raportat că au văzut „zeci” de tancuri israeliene intrând într-un cartier de la periferia orașului Gaza, la cel puțin câțiva kilometri în interiorul teritoriului palestinian. „Au tăiat drumul Salahedine (care leagă nordul de sudul teritoriului) și trag în orice vehicul care trece”, a spus unul dintre ei. Cresc solicitările pentru ca ajutoarele să poată circula în acest teritoriu care e supus blocadei israeliene din 2007, data la care Hamas a preluat puterea.
Treizeci și trei de camioane umanitare au intrat duminică în Gaza, acesta fiind cel mai mare convoi de la primele camioane din 21 octombrie, a declarat Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). În total, potrivit unui raport publicat luni, de la acea dată au trecut 117 camioane. Însă acest ajutor este insuficient, subliniază Ocha, care se teme de „o deteriorare ulterioară a situației umanitare” și de „tulburări civile”.
Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA) a lansat duminică un avertisment cu privire la prăbușirea „ordinii publice” în Fâșia Gaza, la o zi după ce depozitele de ajutoare alimentare și centrele de distribuție au fost jefuite.
Preocuparea umanitară se referă și la situația spitalelor din Gaza. Potrivit Semilunii Roșii Palestiniene, zona înconjurătoare a uneia dintre structurile sale a fost bombardată de mai multe ori, punând în pericol pacienții și miile de civili care s-au refugiat. Israelul acuză Hamas că folosește spitalele pentru a ascunde arme sau luptători, ceea ce Hamas neagă. Între timp, potrivit Ministerului Sănătății Hamas numărul victimelor din Fâșia Gaza a ajuns la 8.306, dintre care 3.457 sunt „copii”.
Acuzațiile Iranului: a întrecut toate limitele
Iranul a acuzat Israelul că a „depășit toate liniile roșii” și „legislaţia internațională” în atacurile sale asupra Gaza.
„Au trecut 24 de zile de când a început atacul brutal al regimului sionist împotriva Fâșiei Gaza, iar în aceste atacuri acest regim a depășit toate liniile roșii și reglementările dreptului internațional”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, citat de Irna. „Acest regim a comis de multe ori crime de război, crime împotriva umanității și genocid” a adăugat oficialul Republicii Islamice, cerând tuturor guvernelor din lume să denunțe „criminalii sionişti” în vederea urmăririi penale.
Foamete în Gaza
Locuitorii din Gaza, înfometaţi, au luat cu asalt centrele ONU de distribuție umanitară și i-a forțat pe brutari să caute protecția poliției. O situație care a determinat Națiunile Unite să tragă un semnal de alarmă: „Ordinea publică în Gaza începe să se prăbușească”. În nordul Fâșiei, armata israeliană, cu tancuri și trupe terestre, continuă să lovească Hamasul, iar ciocnirile sunt violente: printre acestea s-a verificat şi prima ciocnire între soldații islamici și milițieni care au ieșit brusc dintr-unul dintre numeroasele tuneluri de lângă trecerea Erez.
„Mii de oameni – a anunțat ONU – au intrat în diferite depozite și centre de distribuție UNRWA din centrul și sudul Fâșiei Gaza. Este un semn îngrijorător care arată că ordinea publică începe să cedeze după trei săptămâni de război și un asediu sever în Gaza”. Imaginile care au circulat de-a lungul zilei au arătat oameni care ieșeau din depozite cu saci cu făină și alte produse. Poliția Hamas a fost nevoită să intervină și, potrivit unor surse locale, după câteva ore a reușit să recupereze o bună parte din cantitățile furate.
Mai trebuie menționat că până acum, prin punctul de trecere Rafah, între Egipt și Gaza, în enclava palestiniană au intrat doar 80 de camioane cu ajutoare. „Foarte puține camioane, ritmul lent, inspecțiile riguroase, proviziile care nu îndeplinesc cerințele ONU și ale altor organizații umanitare și, mai ales, interzicerea intrării combustibilului sunt o rețetă sigură pentru eșec”, a denunțat directorul afacerilor UNRWA din Gaza, Thomas White. Situația, așa cum a rezumat însuși secretarul general al ONU Antonio Guterres, „devine cu fiecare oră ce trece din ce în ce mai disperată”. Dar, în loc de o încetare a focului umanitară, spune Guterres, Israelul și-a intensificat operațiunile militare.
Pentru a ușura presiunea asupra populației din Gaza, SUA au intervenit – conform Wall Street Journal – şi au cerut Israelului să restabilească comunicațiile cu Gaza. O intervenție care pare destul de decisivă având în vedere că din această dimineață telefoanele și internetul – pe care Israelul le izolase la momentul bombardamentului din nordul Fâșiei – au început să funcționeze din nou.
Israelul a anunţat că l-a convocat pe ambasadorul rus Anatoli Viktorov pentru a protesta împotriva recentei vizite a unei delegaţii Hamas la Moscova. Pe teren, trupele israeliene și-au mărit forțele și s-au extins şi mai adânc în enclava palestiniană, rămânând totuşi într-un perimetru destul de limitat. Însă nordul Gazei nu este singurul punct de fricțiune: ciocniri intense sunt semnalate și în partea centrală a Fâșiei, lângă tabăra de refugiați el-Bureij. Chiar și în acest caz, însă, vorbim mereu de o zonă restrânsă aproape de bariera defensivă. Raidurile forțelor aeriene evreiești au lovit și orașul Gaza, inclusiv zona spitalului Al-Quds (Israelul a cerut din nou cu forța evacuarea acestuia) și Universitatea Islamică. „Forțele de ocupație israeliene continuă să lanseze în mod deliberat rachete direct în apropierea spitalului Al-Quds pentru a forța personalul medical, persoanele strămutate și pacienții să evacueze spitalul. Acest lucru a cauzat daune semnificative secțiilor de spital și a expus rezidenții și pacienții la riscul de sufocare”, a raportat Semiluna Roșie Palestiniană.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
Israel has bombed the Turkish Friendship Hospital in Gaza, the only hospital specialized in Cancer treatment.#FreePalestine #NoOilForIsrael #StopGenocideInGaza #CeaseFirelnGaza #IsraelTerorrist #IsraeliNewNazism #Palestine #Hamas pic.twitter.com/EFqRDpBrY6
— Shashank Singh (@RccShashank) October 31, 2023
A journalist films Israeli tanks targeting civilian cars pic.twitter.com/NM2zmYiUPd
— Jake Shields (@jakeshieldsajj) October 30, 2023
In the ground operations in the #GazaStrip, many #Hamas terrorists were killed, and hundreds of additional military targets were destroyed: #IDF Spokesperson#الهلال_الحزم #غزة_تباد_والرياض_تحتفل #bbtvi #adp2023 #FreePalestine #HamasislSIS #dagestan #tariqjameel #GazaWar pic.twitter.com/uS8GrP0j9I
— know the Unknown (@imurpartha) October 31, 2023
Lăsați un comentariu