Un contract de comunicaţii electronice se poate prelungi automat, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, după încetarea duratei iniţiale, de cel mult 24 de luni, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
”După încetarea duratei iniţiale, de cel mult 24 de luni, un contract de comunicaţii electronice se poate prelungi automat, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată. Utilizatorii pot rezilia contractul, fără penalităţi, oricând după expirarea duratei iniţiale. Înainte de prelungirea automată a contractului, furnizorii au obligaţia de a informa utilizatorii, în timp util şi pe un suport durabil, cu privire la încetarea contractului şi la mijloacele de denunţare unilaterală a acestuia, dar şi despre cele mai bune tarife pentru serviciile de care beneficiază”, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), potrivit news.ro.
De regulă, un contract de comunicaţii electronice se prelungeşte automat, după încetarea duratei iniţiale, de cel mult 24 de luni, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată. Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a informa utilizatorii finali despre încetarea contractului şi mijloacele de denunţare unilaterală.
În cazul în care utilizatorii se hotărăsc să renunţe la contract după expirarea perioadei iniţiale, nu vor plăti nicio taxă de reziliere, dar trebuie să ţină cont că, de obicei, există o perioadă de preaviz, de cel mult 30 de zile, care se referă la termenul de procesare a cererii de denunţare. În aceste situaţii utilizatorii vor suporta doar tarifele aferente utilizării serviciului pe durata perioadei de notificare prealabilă.
În cazul în care un utilizator nu face niciun demers pentru încetarea contractului, serviciul pe care îl utilizează va fi furnizat în continuare. Pe perioada de prelungire automată, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a trimite, cel puţin o dată pe an, o informare cu privire la cele mai bune tarife pentru serviciul contractat.
Astfel, utilizatorii pot verifica dacă au apărut oferte mai bune pentru serviciile deţinute şi pot solicita renegocierea contractului. Utilizatorii care aleg o altă ofertă şi încheie un nou contract sau un act adiţional la cel existent trebuie să ştie că aceasta presupune, de cele mai multe ori, începerea unei noi durate contractuale minime.
Dacă la un contract de servicii de comunicaţii electronice aflat în derulare se adaugă servicii sau echipamente suplimentare, perioada iniţială a contractului poate fi prelungită doar cu acordul utilizatorului. În acest caz, furnizorul trebuie să îl informeze pe utilizator despre serviciile contractate, tarife, durata contractului, perioada contractuală iniţială, condiţiile privind suspendarea şi reconectarea serviciilor şi condiţiile de încetare a contractului.
Durata noii perioade contractuale nu poate depăşi diferenţa dintre perioada contractuală aferentă noului serviciu sau echipament terminal suplimentar achiziţionat şi perioada rămasă din derularea primului contract.
ANCOM precizează că poate lua măsuri dacă prelungirea contractului nu se realizează conform regulilor menţionate mai sus sau dacă utilizatorul nu primeşte informările cu privire la încetarea contractului şi cele mai bune tarife. Sesizările pot fi trimise pe site-ul ANCOM.
Mai multe informaţii cu privire la contractele de furnizare de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sunt disponibile pe InfoCentru ANCOM.
Lăsați un comentariu