Ecuadorul, afectat luna trecută de un val de violenţe legate de traficul de droguri, a amânat startul campionatului său de fotbal profesionist până la 1 martie din cauza crizei de securitate, a anunţat, vineri, organizatorul LigaPro, citat de AFP.
Campionatul, care va fi disputat de 16 echipe conduse de campioana în exerciţiu LDU Quito, trebuia să înceapă la 16 februarie.
Quito a declarat starea de urgenţă la 8 ianuarie, după ce evadarea unui lider de bandă, Adolfo Macias, cunoscut sub numele de „Fito”, a declanşat un val de violenţă criminală fără precedent în întreaga ţară. Grupurile criminale legate de traficul de droguri şi în care sunt implicaţi în special columbieni şi mexicani duc un război, chiar şi în închisori, unde cel puţin 20 de persoane au fost ucise de la începutul anului, iar aproximativ 200 de poliţişti şi gardieni au fost luaţi ostatici.
Ca răspuns la criza de securitate, guvernul a declarat stare de urgenţă până în martie, cu stare de asediu nocturnă de la miezul nopţii până la ora 5 dimineaţa în zonele considerate foarte periculoase din 10 din cele 24 de provincii ale ţării, cum ar fi Pichincha (regiunea capitalei) şi Guayas (sud-vest).
„Suntem de acord cu deciziile luate de poliţie”, a declarat preşedintele LigaPro, Miguel Angel Loor, care speră ca „la 1 martie să putem începe normal, cu public, fără probleme”.
Lăsați un comentariu