‘Inadmisibil’ / Gestul extrem la care a recurs

Deputatul AUR Ringo Dămureanu, secretar la şedinţa de plen de miercuri, s-a retras de la prezidiu, acuzând limbajul pe care l-a folosit în urmă cu două zile preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, într-un dialog cu liderul AUR, George Simion.

„Am fost în urmă cu două zile acolo, la prezidiu, când a avut loc acel schimb de replici nepermis şi inadmisibil. Procedura constă în faptul că doresc să fac un anunţ referitor la faptul că m-am aflat şi încă sunt acolo, am cerut cuvântul pe procedură de la începutul şedinţei. E adevărat că 30 de ani serviciile stomatologice nu au reprezentat preocuparea niciunei guvernări şi românii au rămas fără dinţi în gură, dar de aici şi până la a-i umili public, de aici şi până a vedea de pe scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, conducătorul autorităţii legiuitoare, să profereze asemenea injurii… Procedura este că doresc să vă anunţ că mă retrag în semn de protest de pe scaunul de secretar în această şedinţă şi în şedinţele conduse de domnul Simonis până când dânsul va prezenta public o explicaţie şi scuze pentru gestul inadmisibil”, a transmis Dămureanu.

El a adăugat că îşi doreşte normalitate în Parlament. „Dacă de acolo (din scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor – n.r.) se vorbeşte aşa, cum ar trebui să vorbească oamenii de pe stradă sau copiii la şcoală. Deci apelul este la normalitate şi cred în această normalitate. Vă mulţumesc, mă voi retrage astăzi de pe scaunul de secretar”, a încheiat deputatul AUR.

 



Sursa

gazduire web gazduire website