[ad_1]
Joia Mare este o sărbătoare extrem de importantă pentru creștinii ortodocși. Reprezintă ziua în care a avut loc Cina cea de Taină și ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos. Există multe tradiții și obiceiuri care se fac în Joia Mare. De asemenea, este păcat să faci anumite lucruri în această zi.
Ce reprezintă Joia Mare pentru creștinii ortodocși
Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, cum mai este denumită, este încărcată de tradiții și obiceiuri, păstrate din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Și la Biserică, slujbele sunt diferite în această săptămână și fiecare zi are o încărcătură spirituală extrem de mare.
Joia Mare este ultima zi în care pot fi pomeniți morții. Tradiția spune că în dimineața acestei zile, toate mormintele se deschid, pentru ca sufletele celor adormiți să revină acolo unde au trăit. În Calendarul Ortodox, Joia Mare este ziua în care au avut loc 4 mari evenimente importante. Cina cea de Taină, la care s-a înfăptuit Taina Sfintei Împărtășanii, ucenicii i-au spălat picioarele lui Iisus Hristos, rugăciunea Domnului din grădina Ghetsimani și nu în ultimul rând, este ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus.
Credincioșii care au ținut post se pot spovedi și împărtăși în această zi. De asemenea, în joia dinaintea Paștelui se ține post doar cu mâncare uscată. Din această zi, în biserici nu se mai trag clopotele și se va bate doar toaca. În seara zilei de Joi Mari, credincioșii pot asista la Slujba celor 12 Evanghelii. În timpul acesteia, fetele pot face 12 noduri pe o ață, câte un nod pentru fiecare Evanghelie. Pentru fiecare nod se pune o dorință, iar după Slujba de Înviere, se pot desface nodurile, iar dorințele fiecăruia se vor îndeplini.
Tradiții și obiceiuri de Joia Mare
Pe lângă obiceiurile care au legătură cu Biserica, în special la sate, există mai multe tradiții care trebuie respectate în Joia Mare. Femeile trebuie să vopsească ouăle în această zi și nu au voie să spele rufe. Se spune că apa murdară de la rufe va ajunge la morți, care astfel nu vor mai primi pomana.
Mai mult, se spune că cine doarme în Joia Mare, va fi leneș tot anul. La țară, femeile trebuie să termine de tors și de cusut tot ce au până în această zi. Altfel, tradiția spune că Joimărița le va toca degetele. Joimărița este considerată a fi o femeie în vârstă, urâtă și răzbunătoare, care îi pedepsește pe cei care nu-i respectă ziua.
Nici bărbații nu scapă de răutatea ei. În cazul în care aceștia nu au măturat curtea și nu au îngrijit animalele, vor fi pedepsiți. O altă tradiție spune că în Joia Mare nu e bine să te pupi cu nimeni, chiar dacă te întâlnești cu persoane pe care nu le-ai văzut de mult timp. Acest lucru are legătură cu faptul că în această zi, Iuda l-a sărutat pe Iisus, înainte să-l vândă. Astfel, manifestările de iubire care au loc în Joia Mare sunt considerate a fi semne de trădare.
[ad_2]
Source link
Lăsați un comentariu