Mercurul va fi interzis în Uniunea Europeană pentru ecranele de laptop, becuri şi baterii

Comisia Europeană dezbate şi va adopta o lege ce interzice producţia şi comercializarea echipamentelor electrice şi electronice ce conţin mercur, în Uniunea Europeană, începând cu anul 2025.

Astfel, începând cu anul viitor, echipamente precum ecranele de laptop, becuri fluorescente compacte, baterii, barometre, până la unele maşini de spălat, congelatoare, încălzitoare şi uscătoare de rufe de generaţie veche nu vor mai avea în compoziţie mercur, arată Asociaţia RESPO DEEE, citată de News.ro.

”Comisia Europeană dezbate şi va adopta o lege ce interzice producţia şi comercializarea echipamentelor electrice şi electronice ce conţin mercur, în Uniunea Europeană, începând cu anul 2025. Practic, după această dată, ce se va lansa nou în această categorie de produse nu va mai avea în compoziţie mercur. Mercurul era folosit până acum în multe tipuri de echipamente, de la ecranele de laptop, becuri fluorescente compacte, baterii, barometre, până la unele maşini de spălat, congelatoare, încălzitoare şi uscătoare de rufe de generaţie veche. Milioane de oameni au încă în case acest tip de produse, care mai devreme sau mai târziu vor ieşi din uz. Aici intervine modul în care consumatorii vor proceda cu ele: dacă le aruncă la gunoiul menajer sau în mediul înconjurător sau le predau spre reciclare conformă, în condiţii de maximă siguranţă”, conform sursei citate.

Neurotoxină extrem de toxică

Reprezentanţii Asociaţiei RESPO DEEE atrag atenţia că este nevoie ca populaţia să fie mai bine informată despre cum este bine să procedeze cu aparatura din casă care conţine mercur, în condiţiile în care, dacă nu este preluată corect spre reciclare, ar putea ajunge să polua solul, aerul şi apa, dar ar putea cauza şi grave probleme de sănătate.

”Mercurul este un metal care conduce electricitatea şi este prezent în multe echipamente electrice şi electronice, în special la fabricarea întrerupătoarelor. Dacă unul dintre aceste echipamente se sparge, mercurul devine un vapor invizibil, inodor, şi este extrem de toxic. Este o neurotoxină care poate provoca leziuni ireversibile ale creierului şi poate afecta dezvoltarea în uter a copiilor nenăscuţi”, spune Cristian Pocol, preşedintele asociaţiei RESPO DEEE.

Atunci când deşeurile de echipamente electrice şi electronice care conţin mercur nu sunt reciclate corespunzător, ci aruncate la gunoiul menajer, ajung în gropile de gunoi, în sol şi în ape, şi poluează grav mediul înconjurător.

”Mai mult, când mercurul se infiltrează în ape, acesta trece printr-un proces chimic natural şi este transformat în metil mercur, un compus şi mai periculos. El pătrunde în ţesuturile peştilor şi animalelor, care ulterior ajung în piaţa de consum. Cei mai mulţi oameni nu ştiu că produsele electrice şi electronice pe care le au în casă conţin mercur ori nu conştientizează cât de mult rău pot face dacă aruncă aceste produse la gunoiul menajer sau în mediul înconjurător. Dacă ne pasă de sănătatea celor din jur, şi a noastră în ultimă instanţă, trebuie să predăm spre reciclare produsele electrice şi electronice pe care nu le mai folosim”, declară Cristian Pocol, preşedintele asociaţiei RESPO DEEE.

Alternative

În programul de sustenabilitate al Naţiunilor Unite se arată că există alternative care pot susţine eliminarea totală a mercurului în procesul de fabricaţie al produselor electrice şi electronice.

“Până de curând, existau baterii doar pe bază de mercur. Acum ele conţin litiu, argint sau alte metale alcaline, care nu sunt atât de poluante. Lămpile pentru iluminat stradal conţin mercur, iar prin intrarea în vigoare a acestei legi europene vom asista la înlocuirea lor cu cele pe bază de tehnologie LED. Exemplele pot continua, însă cum tehnologia a evoluat se găsesc acum uşor alternative pentru înlocuirea mercurului în procesul de producţie al produselor electrice şi electronice. Chiar dacă vor genera o creştere a costului de fabricaţie în primă etapă, noile produse vor fi mai sustenabile şi mai puţin periculoase”, mai spune Cristian Pocol, Preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE.

Chiar dacă nu mai este folosit atât de mult ca în urmă cu 5-6 decenii, mercurul este încă prezent în multe echipamente electrice şi electronice, precum: ecranele de laptop sau computer; întrerupătoare electrice; termometre şi termostate; becurile fluorescente compacte; lămpi fluorescente de tub; barometrele; baterii; butoanele de on/off de la aparatele vechi de călcat; unele maşini de spălat, congelatoare, încălzitoare şi uscătoare de rufe vechi.

În România, oamenii pot preda gratuit spre reciclare echipamente electrice şi electronice, inclusiv prin intermediul Asociaţiei RESPO DEEE.



Sursa

gazduire web gazduire website