[ad_1]
Feli Donose are probleme cu fetița ei de 4 ani! Prin ce situație trece de când a divorțat și ce le sfătuiește pe toate mămicile.
Feli Donose parcurge una dintre cele mai importante perioade din viața sa, aceea de mamă. În urmă cu patru ani, artista a adus pe lume o fetiță, pe nume Nora Luna. Deși părea că are o relație perfectă cu tatăl copilului său, pe care îl cunoscuse acum mulți ani, în cadrul unui eveniment la care ea cânta, Feli a anunțat anul trecut că nu mai formează un cuplu cu Cătălin. Cei doi păstrează legătura în continuare și se preocupă în egală măsură de creșterea și educația copilului lor.
Însă, având în vedere că nu mai locuiește sub același acoperiș cu fostul partener de viață, cântăreața este pusă în fața unor situații pe care trebuie să le gestioneze de una singură. Astfel, artista a ales să le mărturisească fanilor din mediul online ultima experiență prin care a trecut cu fiica sa, care a făcut-o să-i dea de gândit.
Feli, despre provocările vieții de mamă: „S-a simțit neauzită”
Cântăreața a mărturisit că a traversat o perioadă mai dificilă și a avut de gestionat mai multe tensiuni între ea și fiica sa. Certurile care au avut loc au durut-o, însă au făcut-o să-și dea seama de faptul că nicio relație nu este perfectă, și că de acum încolo trebuie să învețe să-și asculte copilul mult mai atent.
„Am avut o săptămână foarte încărcată emoțional. Am primit atâtea teste de la Nora Luna și să știți că le-am picat aproape pe toate. Ne-am certat mult săptămâna asta. A scos niște emoții la suprafață care au durut atât de tare… Nu au «lovit» în Felicia – adultul, mama. După atâtea zile de iad emoțional pentru amândouă, să zicem, mi-am dat seama că Feli, copila, a fost rănită, furioasă, frustrată, s-a simțit neauzită, neînțeleasă și… am confundat rolurile. Într-adevăr, copiii sunt cei mai mari învățători pentru părinți. Fac postarea asta pentru toate mamele care se simt vinovate când văd în social media relații părinte-copil impecabile. Ele nu există în realitate. Există iubire și eforturi, respect și adunat de puteri să faci tot ce poți ca să crești un copil bine, sub toate formele lui bine”, a scris Feli pe contul său de Instagram.
„Îmi iubesc copilul cum nu cunosc o formă de iubire mai pură”
„Îmi iubesc copilul cum nu cunosc o formă de iubire mai pură. Și copilul meu mă iubește și mă iartă. Și când mă iartă și îmi dă îmbrățișări, și Feli mică dar și MAMA se simt văzute și înțelese. Nu întâmplător ăsta e primul weekend în care, după multă vreme, sunt acasă. O să stau lipită de ea. Să o simt, să o iubesc, să o aud, să o văd!
Îmi cer iertare mie că mă lovesc atât în suflet când pierd controlul. Îi cer iertare ei când, poate, nu mai înțelege cine sunt. Ce știu sigur e că o sa fiu aici mereu cu brațele deschise și PROMIT să fiu o elevă mai ascultătoare când îmi va da iar lecții să mă crească frumos, sănătos și cu iubire. Ea, copila mea. Sensul. Ghidul. Viața”, a mai scris artista.
[ad_2]
Source link
Lăsați un comentariu