Negaționismul și apologia regimului comunist încă pot compromite progresul în consolidarea democrației

Negaționismul și apologia regimului comunist încă pot compromite progresul care s-a realizat pentru consolidarea democrației, afirmă Marcel Ciolacu în mesajul transmis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului și a Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

Mesajul premierului Marcel Ciolacu este transmis cu ocazia Zilei Europene a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului și a Zilei Naționale a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

„Marcăm astăzi o zi cu o profundă însemnătate atât pentru țara noastră, Ziua Europeană de Comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare și Ziua națională a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului. În urmă cu 84 de ani, s-a semnat pactul Ribbentrop-Molotov. Din momentul în care cele două regimuri totalitare, nazismul și comunismul, și-au strâns mâna, Europa a cunoscut o perioadă întunecată, marcată de abuzurile și atrocitățile acestor regimuri. În România, regimul ilegitim și criminal comunist este vinovat de arestarea, deportarea, uciderea a sute de mii de oameni. Acest sistem bazat pe exploatarea fricii în rândul populației, pe eliminarea oricărei forme de opoziție, pe muncă forțată în lagăre și pe utilizarea violenței ca instrument principal de instaurare și menținere a puterii a lăsat o moștenire dureroasă”, afirmă Marcel Ciolacu.

„Avem datoria de onoare față de toate victimele regimurilor totalitare de a nu uita”

Premierul arată că legea prin care 23 august a devenit Ziua națională a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului „a venit ca un răspuns firesc la recomandarea oferită de Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.

„Negaționismul și apologia regimului comunist încă pot compromite progresul care s-a realizat pentru consolidarea democrației. Tocmai de aceea avem datoria de onoare față de toate victimele regimurilor totalitare de a nu uita, de a le cinsti memoria și de a educa tinerele generații în spiritul valorilor și principiilor democratice. Condamnarea explicită și fără echivoc a crimelor și abuzurilor comise de dictaturile de orice natura este o necesitate și astăzi. La fel și prevenirea și combaterea manifestărilor extremiste, rasiste și xenofobe. Agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei ne-a reamintit tuturor cum arată revizionismul istoric susținut la nivel statal, dar și faptul că democrația și libertatea sunt valori care trebuie constant protejate și cultivate. În acest context, reafirm angajamentul Guvernului României pentru intensificarea eforturilor de combatere a tuturor formelor de extremism, de conservare a adevărului istoric, de stimulare a demersurilor în vederea cercetării comprehensive și educării cetățenilor, în special a tinerelor generații, cu privire la momentele întunecate ale istoriei noastre, adaugă prim-ministrul Ciolacu.

El aduce „un pios omagiu tuturor victimelor regimurilor totalitare”.

„Prin asumarea lecțiilor trecutului, consolidarea și promovarea unei educații istorice de calitate putem onora cum se cuvine sacrificiul și suferința predecesorilor noștri și putem construi un viitor întemeiat pe valori și principii democratice, centrat pe promovarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale”, încheie Ciolacu.



Sursa

gazduire web gazduire website