Ramasitele Mavrocordatilor- o poveste INGROPATA (DE TOT?!), la Tatarani… Intereseaza pe cineva?

A fost odată ca-n povești,

A fost ca niciodată,

Din rude mari, împărătești…

Ruinele conacului Brâncoveanu-Mavrocordat (cod: PH-II-m-A-16771 (RAN: 130605.01)- în Lista monumentelor istorice din județul Prahova), datare: sec. XVIII – XIX. Ceva despre care… NIMENI nu mai vorbește. Chiar dacă aici, în vechiul sat mărturiile istorice suportă cu stoicism tăcerea, uitarea ori… chiar „aducerea la zero” a multor relicve, prin acțiuni ce par că, la un anume moment, au vrut intenționat să îngroape trecutul, la propriu.

Și totuși, aici sunt „niște” file de istorie. Aici sunt rămășițele unei dinastii… CONTEAZĂ?! MAI ȘTIE CINEVA?!

Aici, în satul aproape lipit de Ploiești a trăit „un” Mavrocordat despre care se știu prea puține. Nedrept de puține.

 Cert este, însă, că de mai bine de jumătate de secol, școala din Tătărani funcționează PESTE cimitirului vechi al satului. Mormintele peste care s-a construit una dintre aripile școlii au fost scoase cu excavatorul și  „niciuna-nici două”, au fost puse „la păstrare” în saci, uitaț mai apoi în clopotnița bisericii. Potrivit unor mărturii, boierul Mavrocordat – cel a cărui familie a deținut generații întregi conacul din vecinătatea școlii…

Osemintele au fost răvășite, amestecate cine știe cum, profanate profanate, „le-au fost furate bijuteriile și armele îngropate alături de ei, au fost distruse crucile, s-au pierdut, poate mărturii importante”, spun unii bătrâni din sat.

 Și totuși,merită… UITAT că boierii Mavrocordat au avut un conac la Tătărani, că aici…„s-a scris istorie”,cum se spune?

 Clădirea era, la vremea sa, una impunătoare: dispunea de încăperi înalte, spațioase, cu arcade oramentate după moda vremii, crame intinse, saloane de dans, altele pentru cină. Totul de naltă clasă.

șa arata castelul cu pricina. Se povestește că Familia Mavrocordat a cedat  din propria-i voie o anume parte din suprafața pe acre o avea în proprietate, ca aici să construiască o școală publică… Da, dar NU PESTE MORMINTE, dar nu cu sacrificiul unor mărturii istorice.

În urmă cu mai bine de două decenii, Părintele Teodor Sachelarie, cel care a slujit în parohia satului vreme de aproape 6 decenii, povestea despresacii cu oseminte din Clopotniță dar și despre faptul că școala funcționează peste morminte…și că demersurile ,de-a lungul vremii, au rămas fără vreun răspuns…

La acea vreme, venit din București special pentru a afla și cerceta bogata comoară de mărturii ale trecutului Prahovei, un pasionat de istorie reușea să discute „la rece” cu unul dintre cadrele didactice. Persoana în cauză i-a povestit totce știa,maim ult, aratându-i,undeva,într-o parteacuții școlii, un dreptunghi asfaltat, cam cât mărimea unui posibil mormânt. Spunea că așa hotărâse conducerea școlii, când s-au început lucrările de reamenajare a curții, sub bănuiala că acolo,chiarîn acel loc, ar fi fost înmormântat Boierul Mavrocordat. Care boier, în fapt? Cadrul didactic a tăcut. Nu a știut să spună. Așa cum mulți, prea mulți… nu mai știu. Nu vor sau nu îi interesează. Acel cadru didactic NU AVEA CUM SĂ ȘTIE DACĂ NU AVEADE UNDE SĂ AFLE…

Și, totuși…?!?!?!?!?!?

 Ce aflăm, de exemplu, despre… CONSTANTIN MAVROCORDAT?

Constantin Mavrocordat (greacă: Κωνσταντίνος Μαυροκορδάτος; n. 27 februarie 1710, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 15 decembrie 1769, Iași, Moldova) a fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei . (N.R. Familia Mavrocordat era o familie de fanarioți din Constantinopol, originar din Chios)

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat și al Pulheriei Tzuchi/Ciuchi/Tzukis, fiind crescut în țară.

A fost un om învățat, un intellectual luminat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.

Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn.

În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.

În urma războiului ruso – turco – austriac (1736 – 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

În 1769, în timpul războiului ruso-turc, Constantin Mavrocordat se retrage de la Iași la Galați. La 1 decembrie este prins de ruși la Mănăstirea Sfânta Precista unde zăcea bolnav. În urma unor discuții aprinse este rănit la cap cu sabia de un ofițer rus. În timpul întoarcerii la Iași, rana cangrenează, iar domnul moare pe 15 decembrie 1769, fiind înmormântat cu toată pompa cuvenită. Nu se cunoaște locul unde este înmormântat.

A fost căsătorit de două ori. Prima dată, în 1728, cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730 cu care nu a avut copii. A doua a fost în 1732 cu Ecaterina Rosetti (1712(?)-1775), cu care a avut trei fii, Ion Mavrocordat (n. 1740), Alexandru Deli-Bei (1742-1812)(1744-1817), Maria Balș (n. ?- d. 1770), Ecaterina Racoviță.

Foto: Facebook (foto 2: Domnitorul Constantin Mavrocordat)

Articolul Ramasitele Mavrocordatilor- o poveste INGROPATA (DE TOT?!), la Tatarani… Intereseaza pe cineva? apare prima dată în Primar in Prahova.

Sursa

gazduire web gazduire website