[ad_1]
Are 28 de ani iar în 2016 s-a angajat ca ofiţer de penitenciar.
Sexy gardiana, prinsă goală. Shauna Cleary s-a angajat ca ofiţer de penitenciar la o închisoare din Ţara Galilor și chiar dacă lucra în sectorul rezervat deţinutelor, a ajuns şi în aripa condamnaţilor de sex masculin.
Asta pentru că cele două corpuri ale închisorii erau unul lângă altul, în acest fel fiindu-i foarte ușor să treacă dintr-o parte în alta.
Sexy gardiana, prinsă goală
Totul s-a schimbat pentru ea la 180 de grade atunci când s-a îndrăgostit de un deţinut în vârstă de 22 de ani, condamnat la 10 ani după gratii pentru tentativă de omor asupra unui bătrân de 77 de ani.
Tânăra în vârstă de 28 de ani chiar i-a făcut cadou iubitului puşcăriaş un smartphone, pe care acesta l-a ascuns bine în celulă. Astfel că cei doi puteau să comunice prin mesaje, iar textele lor erau erotice. Aparent aceștia ar fi întreţinut şi relaţii sexuale în închisoare.
Însă povestea lor nu a durat mult, fiindcă au fost prinşi de directorul pentineciarului. Condamnatul a mai primit un spor de pedeapsă de 6 luni, iar gardiana a fost condamnată la 4 luni de închisoare cu suspendare.
[ad_2]
Source link
Lăsați un comentariu