[ad_1]
Institutul Cultural Român (ICR) din Lisabona – în colaborare cu Fundação Amália Rodrigues – a organizat un eveniment de gală, în data de 29 iunie 2023, un concert-omagiu de muzică fado în interpretarea artistei Ioana Dichiseanu.
Fiica regretatului actor Ion Dichiseanu a fost acompaniată de artiștii portughezi António Neto (chitară clasică) și Luís Coelho (chitară portugheză).
Acest concert extraordinar de muzică fado s-a materializat într-un omagiu cantabil adus morții Amáliei Rodrigues – ”Zeița muzicii Fado” – și nostalgiei.
Concertul susținut de Ioana Dichiseanu s-a bucurat de un succes incontestabil, vocea sa mângâind nu numai auzul, ci și sufletele tuturor celor prezenți la evenimentul care a omagiat, o dată în plus, cariera și viața Amáliei Rodrigues.
Fado – cuvânt tradus în mod obișnuit ca destin sau soartă, conform cuvântului din latină fatum – este numele unui gen muzical interpretativ și melodic care a originat în Lisabona începutului secolului al 19-lea, dar foarte probabil are origini mult mai timpurii.
Ioana Dichiseanu: ”Tata s-a dus acasă la Amália, invitat de ea, și au făcut chiar și fotografii împreună”
În limba portugheză, cuvântul ”saudade” înseamnă ”durere”, iar românii și portughezii împărtășesc, într-o comuniune care transcende spațiul și timpul, semnificația profundă a unei astfel de stări și o melancolie care, așezată pe portativ, impresionează în fiecare moment.
Întrebată despre momentul în care s-a îndrăgostit, pur și simplu, de acest gen muzical cu totul deosebit, Ioana Dichiseanu a declarat că totul că totul a început încă din copilărie, iar tatăl său, actorul Ion Dichiseanu, este cel care i-a insuflat această dragoste muzicală permanentizată.
De altfel, a povestit Ioana Dichiseanu pentru Diario de Norticias din Portugalia, Ion Dichiseanu a fost chiar și în casa Amáliei Rodrigues.
”Am început să manifest interes faţă de fado cu mulți, mulți ani în urmă, încă de copil. Dar la vremea aceea nici măcar nu-mi închipuiam că voi cânta cândva fado, ceea ce auzeam erau poveștile tatălui meu despre Amália Rodrigues.
El a venit la un moment dat la Lisabona și s-a dus acasă la Amália, invitat de ea, și au făcut chiar și fotografii împreună, pe care le avea acasă, precum și două discuri cu autograf, pe care chiar m-am gândit să le aduc cu mine la acest concert de la Lisabona, aici, la Casa-Muzeu Amália Rodrigues, dar pe urmă, mărturisesc, mi-a fost teamă să nu se întâmple ceva la transport”, a povestit Ioana Dichiseanu.
”Evenimentul a avut loc în Grădina Casei-Muzeului Amália Rodrigues și au participat personalități portugheze și române – Vicente Rodrigues, președintele Fundației Amália Rodriguez Casa-Museu, Leonidio Paulo Ferreira, vicepreședintele Ziarului de Știri, Helena Buescu, doctor și profesor universitar, Joana Machado, istoric, Daniel Perdigão, universitate profesor, Fernando Couto și Santos, eseist și narator literar”
”Noi avem doina, care este un cântec asemănător cu fado”
După o interpretare apreciată unanim, Ioana Dichiseanu a fost întreabată și ce simte atunci când cântă fado, cu atât mai mult cu cât, surprinzător nu vorbește portugheza.
”Pentru mine este foarte ușor să înțeleg cuvintele, versurile pieselor. Nu vorbesc portugheza, dar înțeleg majoritatea cuvintelor, deoarece cele două limbi sunt latine și au anumite asemănări. Noi avem doina, care este un cântec asemănător cu fado. Și cred că în fond suntem foarte asemănători, două popoare cu suflet latin, foarte sentimentale. Trăim mult pe baza emoțiilor, spre deosebire de alte culturi.
Cântam când eram mică. Dar când am devenit mamă, am făcut o pauză lungă în carieră. Când i-am spus soțului meu că începe să-mi fie dor să cânt, el m-a provocat să cânt fado, dar la început am ezitat, pentru că fado este foarte dificil. Nu este o muzică ușor de interpretat, pentru că nu este suficient să o cânți, trebuie să o simți. Dar acum am simțit-o și de aceea și cânt”, a mai spus Ioana Dichiseanu în timpul acestui interviu.
”Fadoul meu preferat este «Os meus Olhos São Dois Círios»”
Firește, Ioana Dichiseanu a fost întrebată și care este melodia fado pe care o preferă, iar răspunsul a fost ”Os meus Olhos São Dois Círios” (”Ochii mei Sunt Două Lumânări”).
Artista spune că această melodie îi este foarte aproape de suflet și se bucură fiindcă intersul pentru acest gen muzical cu totul deosebit crește și în România.
”Există dorința de a asculta muzică fado în România, iar faptul că românii au auzit fado cântat de o româncă, cu o nouă energie, a determinat un nou interes. O ador pe cântăreața Ana Moura și, de asemenea, îmi place foarte mult să o ascult pe Mariza.
Pentru noi, Maria Tănase este ca Amália pentru portughezi. Sunt două voci total diferite, dar felul în care ajungeau la publicul lor este același”, încheie, emoționată, Ioana Dichiseanu.
[ad_2]
Source link
Lăsați un comentariu