Trei bărbaţi, cercetaţi penal după ce au fost depistaţi drogaţi la volan

Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi la volan sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv în cadrul unor acţiuni pe linie rutieră şi ordine publică desfăşurate la sfârşitul acestei săptămâni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, potrivit Agerpres.

Conform IPJ, este vorba despre un tânăr de 21 de ani, surprins la Luduş sub influenţa Cannabis-5, un altul de 31 de ani, depistat în trafic la Târgu Mureş şi unul de 32 de ani din Zau de Câmpie, ambii înregistrând valori pozitive pentru methamphetamine.

„La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 22,30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Luduş au oprit pentru control, pe strada Tonorog din localitate, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani. În urma testării sale cu aparatul DrugTest a reieşit ca acesta se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, respectiv Cannabis-5. În continuare, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice”, arată IPJ Mureş într-un comunicat de presă.

Tot în data de 8 septembrie, în jurul orei 01,40, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au depistat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, un conducător auto, de 31 de ani, aflat sub influenţa substanţelor psihoactive.

„Mai exact, la testarea cu aparatul DrugTest, acesta a indicat valori pozitive pentru methamphetamine, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus de poliţişti la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice”, arată sursa citată.

O zi mai târziu, în jurul orei 16,55, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Zau de Câmpie au oprit pentru control, la intersecţia DJ 151 cu DJ 151C din comuna Zau de Câmpie, un autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani.

„Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat valori pozitive pentru methamphetamine. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea probelor biologice. În toate cele trei cazuri, poliţiştii au deschis dosare de cercetare penală, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, a menţionat IPJ Mureş.

De asemenea, un bărbat de 44 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea a trei infracţiuni rutiere, după ce a condus fără a avea permis auto o maşină neînmatriculată, fiind sub influenţa alcoolului.

Pe parcursul celor trei zile de verificări şi controale, poliţiştii au efectuat 58 de testări cu aparatele DrugTest şi 1827 de testări alcoolscopice.

„Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat peste 370 de sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu O.U.G. 195/2002R privind regimul circulaţiei pe drumurile publice. Dintre acestea, 340 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 19 pentru conducerea sub influenţa alcoolului în limita contravenţiei şi restul pentru alte abateri. În total, ca măsura complementară, au fost reţinute 83 de permise de conducere. Totodată, au fost retrase 45 de certificate de înmatriculare. Poliţiştii au mai constatat 18 infracţiuni rutiere în cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate”, mai precizează IPJ Mureş



Sursa

gazduire web gazduire website