Un mare producător de bere se retrage din Rusia
Producătorul olandez de bere Heineken şi-a anunţat vineri ieşirea completă din Rusia, vânzându-şi operaţiunile locale grupului rus Arnest, pentru suma simbolică de un euro, fără opţiunea de răscumpărarea afacerii, transmite Reuters, informează Agerpres.
Heineken, care fabrică în Rusia sortimentele Botsjkarev şi Ochota en Tri Medvjedja, a precizat că tranzacţia a obţinut toate aprobările necesare şi va avea probabil ca rezultat pierderi excepţionale de 300 de milioane de euro.
Heineken are şapte fabrici de bere în Rusia, unde lucrează 1.800 de persoane, care îşi vor păstra locurile de muncă în următorii trei ani.
În martie 2022, Heineken şi-a anunţat intenţia de a ieşi de pe piaţa rusă, după ce Rusia a invadat Ucraina, dar procesul a durat mai mult decât estima al doilea mare producător mondial de bere.
„Evoluţiile recente demonstrează provocările semnificative cu care se confruntă marile companii producătoare care ies din Rusia”, a afirmat directorul general Dolf van den Brink.
Şi grupul belgian Anheuser-Busch InBev NV a anunţat recent că suspendă vânzările mărcii de bere Bud în Rusia şi renunţă la toate beneficiile financiare de pe urma societăţii mixte care operează în ţară.
Cel mai mare producător mondial de bere este partener în Turcia şi Ucraina cu Anadolu Efes din Turcia, dar nu este acţionar majoritar. Societatea mixtă AB InBev-Efes are 11 fabrici de bere în Rusia, unde lucrează 3.500 de persoane, şi trei în Ucraina, unde sunt 1.800 de angajaţi.
De la lansarea invaziei în 24 februarie, sute de companii s-au retras din Rusia, lăsând în urmă active de miliarde de dolari.
Lăsați un comentariu