Ai semnat de curând primul contract și, înainte să te obișnuiești cu parola de la calculator, te sună altcineva. Altă firmă, alt program, alt drum spre muncă. Nu știi dacă ai ghinion sau noroc, dar știi că ai de ales între două variante, iar fiecare are părți bune care nu se văd în fișa postului. Cei care au trecut prin asta povestesc de obicei același lucru: au petrecut nopți întregi cu lista pro și contra, iar a doua zi se simțeau exact ca înainte. Cinci întrebări și un om de încredere pot ordona lucrurile mai bine decât zece liste. Le iei pe rând, fără grabă, pe o foaie și un caiet.
1. Ce contează pentru tine în următorii doi ani?
Începe invers: nu cu ofertele, ci cu tine. Ia o foaie albă și scrie, fără să te uiți la nicio ofertă, trei lucruri care ar trebui să se întâmple în următorii doi ani. De exemplu: să învăț un lucru greu și să-l fac bine, să am timp pentru o a doua pasiune, să pun bani deoparte pentru un avans. Nu contează cât de modeste par; contează să fie ale tale.
Abia apoi pune lângă ele cele două variante. Una te ajută la prima nevoie, cealaltă la a doua? Care îți dă mai mult din ceea ce ai scris, nu din ceea ce îți imaginezi că ar trebui să-ți dorești? Cei mai mulți proaspăt angajați se orientează, la început, după ce vorbește lumea: salariul din discuții de grup, numele firmei de pe un afiș, părerea unui văr. Toate acestea sunt zgomot dacă nu știi încotro vrei să mergi.
Un avertisment: nu te teme dacă lista iese diferită față de ce spun cei din jur. A cere de la un loc de muncă exact ce are nevoie viața ta nu e egoism. E o formă de claritate, iar claritatea, când ai douăzeci și ceva de ani, valorează mai mult decât orice avantaj trecător.
Încearcă și o probă simplă: citește foaia peste două zile. Dacă te recunoști în rânduri, sunt ale tale; dacă ți se par scrise de altcineva, mai sapă puțin până găsești ce vrei cu adevărat.
2. Cine ești în fiecare dintre cele două variante?
Aici intră în joc o mică vrajă: oglinda. Închide ochii și imaginează-ți dimineața de marți, peste un an, în fiecare dintre cele două posturi. Cum te trezești? Cu ce gând pleci de acasă? Ce fel de oboseală ai seara, una bună, a unei zile pline, sau una grea, de om care a făcut ce nu-i place? Persoana din oglindă nu minte, iar răspunsul ei este, adesea, mai exact decât orice tabel.
Oamenii au folosit dintotdeauna reflexia ca simbol al autocunoașterii, iar un material de pe citesteazi.eu despre oglinzi și propria reflexie în vis pornește de la aceeași idee: ceea ce vedem în oglindă spune ceva despre felul în care ne privim. Nu e nevoie să crezi în interpretarea viselor ca să iei de acolo un exercițiu bun: întreabă-te sincer cum arăți în ochii tăi, în fiecare dintre cele două scenarii.
Dacă într-una dintre variante te vezi mereu grăbit, mereu ținut în loc sau mereu scuzându-te, notează. Dacă în cealaltă te vezi curios, uneori obosit, dar cu chef de a reveni, notează și asta. Nu e o probă științifică, e doar un fel de a-ți asculta intuiția înainte să o treci prin filtrul cifrelor.
3. Cine te cunoaște suficient de bine ca să-ți spună adevărul?
A treia întrebare nu mai e despre tine, ci despre cine stă lângă tine. Alege un om de încredere, cineva care nu câștigă nimic indiferent ce alegi tu: un fost profesor, o verișoară cu mai multă experiență, un coleg mai vechi dintr-un loc anterior, un prieten care nu se sfiește să te contrazică. Nu cere sfatul tuturor, pentru că patru păreri sunt mai greu de ținut decât una. Dacă nu ai pe nimeni la îndemână, caută un om care a stat deja în postura ta. Mulți sunt surprinzător de dispuși să vorbească jumătate de oră despre cum au ales ei, mai ales dacă vii cu întrebări clare, nu cu o cerere vagă de ajutor.
Spune-i ce ai scris la punctele 1 și 2 și întreabă-l ce observă. De multe ori, un om din afară vede ceva ce ție ți-a scăpat: că ai vorbit mai mult despre oameni decât despre bani, că ai coborât vocea când ai pomenit de un anumit șef, că ți s-au aprins ochii la un anumit proiect. Nu te supăra dacă observația ți se pare, la început, neplăcută. De obicei, cele mai folositoare lucruri se aud așa.
Fii precis în ce ceri: nu întreba ce ar face el în locul tău, ci ce vede el la tine. Primul răspuns e o prezentare a vieții lui, al doilea e un ajutor real. Și, la final, mulțumește-i, fără să te simți obligat să urmezi întocmai sfatul primit.
4. Cum arată o zi obișnuită, nu cea din prezentare?
Fișele de post și discuțiile de angajare arată varianta de duminică a unui loc de muncă. Tu trebuie să afli varianta de luni. Întreabă cum arată o zi obișnuită, cât durează ședințele, cine răspunde la mesaje după ora cinci, ce se întâmplă când ceva merge prost. Cere să vezi spațiul unde vei lucra, dacă e posibil, și mai vorbește cu cineva care are deja acolo cel puțin un an. Verifică și lucrurile mărunte: cum se vorbește la telefon, dacă ușile sunt deschise, dacă oamenii își iau pauza de prânz împreună. Sunt semne mici dintr-un loc în care vei petrece mult timp, iar dacă ți se strânge stomacul la ora de început a programului, nu trece peste asta.
Un detaliu prețios, deseori ignorat, este drumul. Cât durează până ajungi, cum e în zilele cu ploaie, cât din timpul tău se duce în mers? Dacă ai ales să construiești un obicei în afara serviciului, un sport, un curs, o cunoștință, drumul îți mănâncă din el. Citește calm, cu ochii celui care va face drumul de cel puțin două sute de ori.
Unii oameni își țin la îndemână o frază care să le dea curaj în astfel de momente, ceva scurt, pe care o recitesc înainte de decizii. Dacă ți se potrivește obiceiul, găsești o grămadă de citate care dau de gândit, din care poți alege unul pe care să-l lipești în caiet; nu ca să-ți facă alegerea, ci ca să-ți amintească, în ziua nehotărâtă, ce ai spus că vrei.
5. Ce faci dacă amândouă sunt bune?
Se întâmplă mai des decât crezi: la sfârșit, ambele variante arată bine, iar diferențele sunt mici. Atunci nu mai e vorba despre cine câștigă, ci despre ce ești dispus să lași în urmă. Orice alegere înseamnă un renunț, iar a-l numi cu voce tare îl face mai ușor de dus. Spune-ți: renunț la X ca să am Y. Dacă propoziția se rostește fără un nod în gât, ești pe drumul bun.
Pune-ți un termen și ține-te de el. Două săptămâni sunt, de obicei, suficiente; mai mult ține vie nesiguranța și te face să-ți pierzi răbdarea. Dacă nu poți hotărî, aruncă o monedă, nu ca să asculți de ea, ci ca să-ți observi reacția în clipa în care cade: când o vezi pe o parte, dacă simți ușurare sau dezamăgire, ai aflat, de fapt, ce voiai. Poți face și un test al liniștii: spune cu voce tare, o zi întreagă, că ai ales prima variantă, iar a doua zi, că ai ales-o pe cealaltă. Observă când te simți mai liniștit, nu mai puternic, ci mai liniștit.
Dacă alegerea implică și o mutare, un program schimbat sau un venit mai mic pentru o vreme, vorbește cu cineva care se pricepe la bani înainte să semnezi. Nu e nevoie să te descurci singur cu tot.
După ce ai ales, fii loial deciziei o perioadă. Nu te mai uita în urmă în fiecare zi și nu compara. Nicio variantă nu e perfectă, iar cea pe care ai ales-o va căpăta, în timp, întâmplări bune și rele. Alege să le trăiești cu atenție, nu cu regret. Păstrează și caietul cu notițe, pentru că peste un an, când vei sta într-o situație asemănătoare, îți va arăta ce ai întrebat atunci și ce ai învățat din răspunsuri, iar asta e o pregătire pe care nu o primești din niciun curs.
Ce faci până vineri
Scrie cele trei lucruri pe care le vrei în doi ani, notează câte un rând despre cele două variante și programează o cafea cu omul tău de încredere. Aduceți foaia și un pix. Ascultă mai mult decât vorbești, iar la sfârșit alege o zi pentru decizie și anunță-o cu voce tare. Dacă te simți mai ușor după o conversație sinceră, ai deja jumătate din răspuns; cealaltă jumătate o știe, de obicei, mâna care ține pixul. Iar dacă peste o lună nu te simți încă sigur de decizie, nu înseamnă că ai greșit. Primele luni într-un loc nou sunt mereu mai nesigure decât par în povești, iar încrederea se construiește, ca orice, zi cu zi.
